Sari la conținut

Fermieri la mila Guvernului. Crescătorii de animale din vest au trimis o scrisoare deschisă ministrului Agriculturii

Ioan Sterp are 34 de ani și de peste două decenii se ocupă de oierit. Are o fermă în satul Ianoșda, din Bihor, pe care o întreține cu ajutorul familiei. Pentru că subvenția este insuficientă și nici măcar nu i-a fost plătită pe anul trecut, a luat un împrumut de 10 mii de euro de la cunoscuți ca să-și țină afacerea în viață.

"Eu am rămas cu un efectiv de o mie de animale pe care le-am ținut un an de zile numai eu știu cum. Undeva la 130 lei bani este doar cheltuiala și subvenția; dacă ți-ar da 38 de lei, te-ar mai salva, poți să zici că plătești ciobanul."

Nici producția de brânză și lapte nu reprezintă un venit sigur pentru fermieri. De multe ori, din vânzare nu-și acoperă nici măcar cheltuielile.

"În anul 2014, cu produsele vândute, la prima mână am ieşit pe minus cu 20 de lei pe cap de oaie", spune Ioan Sterp.

În 2014, fermierii au primit 38 de lei pentru fiecare oaie, dar semnalele venite din partea Ministerului Agriculturii sunt că subvențiile vor scădea anul acesta.

"Noi am explicat: în 2014 se acordă cu 20% mai puțin și această schemă de ajutor scade în fiecare an până în 2020 cu un procent de 5%", susţine Maria Toma, director în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

"Suma este una fixă la nivelul național. Într-un an în care efectivul de animale care solicită sprijinul este mai mare cu siguranță suma va fi mai mică și invers", a precizat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei Agricole Bihor.

Pe lângă faptul că banii sunt puțini, ei nici nu vin la timp, spun fermierii.

"În fiecare an ne rugăm de Ministerul Agriculturii să ne spună cât vom primi ca să ne facem și noi niște planuri. De fiecare dată ni se promite o anumită dată. Pentru anul 2014 ni s-a promis că vom primi până la 28 februarie, că vor fi bani în conturile noastre. Nu am primit nimic până acum", a declarat Anca Demian, directorul executiv al ASOC Păstorul Bihorul.

"Noi atunci avem nevoie de bani nu acum când vin sunt Paștile. Trebuie să ne sprijine că altfel ieșim faliți."

Nemulțumiți de situația subvențiilor, peste 3000 de crescători din vestul României au trimis o scrisoare deschisă ministrului agriculturii Daniel Constantin. Ei reclamă lipsa de transparență în cheltuirea banului public, finanțarea nesigură și lipsa de predictibilitate a plăților.

Reporteri: Mariana Gurgu, Laura Breb
Operatori: Robert Rezmuves, Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboș