Sari la conținut

Fermoare și capse, subiect de expoziție. Lucrările au fost realizate de peste 50 de studenți și elevi de la Arte

Nici nu au primit bine cutiile cu fermoare și capse că ideile au și început să apară.

"Am primit ca sponsorizare trei cutii de fermoare lungi negre. Nimeni nu le vroia că erau prea lungi. Erau de 3 metri și ceva și am zis nu e nicio problemă fiind negru, zic mă descurc eu cu ele că eu sunt adepta negrului", povesteşte Iulia Filip Schreier, artistă.

Astfel, după săptămâni bune de lucru, artiștii dar și cei care studiază artele au venit cu lucrări care mai de care mai interesante. Scaune, veioze, tablouri, bijuterii, haine sau chiar măști au fost doar câteva dintre obiectele expuse astăzi.

"Ne-am pus imaginația în funcțiune și am făcut mai multe panouri cu fermoare, după cum ați și văzut și se vede și mai multe măști", spune Loredana Crăiță, elevă la Liceul de Arte din Oradea.

"Mi s-a părut o idee foarte interesantă şi o provocare atât pentru elevii Liceului de Arte, cât și pentru profesorii coordonatori", susţine Eliza Racz, directorul adjunct al Liceului de Arte din Oradea.

Inițiativa organizării unei astfel de expoziții a venit după ce un student de la Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea a câștigat marele premiu la un concurs organizat de cel mai mare producător de fermoare din lume.

"Acest student al nostru, Ioan Cercea, a câștigat premiul concursului YKK de la București. Drept urmare, cei de la YKK care ne-au îndrăgit în mod special pe noi și au văzut ce se poate la Oradea - au decis să ne sponsorizeze", spune Olimpia Urdea, inițiatoarea proiectului.

"Fermoarele, că tot ele sunt vedetele, au nu doar rol funcțional după cum vedeți, dar și decorativ", a precizat Ionuț Cercea, student la Facultatea de Artă din Oradea.

Expoziția de la Bibiloteca Universității din Oradea râmâne deschisă până în 17 iunie.

Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi