Festivalul celor 16.000 de sarmale

Data actualizării: Data publicării:
RAW_SARMALE_030917

16 mii de sarmale au fost pregătite în orașul bihorean Salonta, la cel mai mare festival din țară dedicat acestui preparat. Fiecare dintre participanți a venit cu rețete proprii, iar arbitrii au jurizat în funcție de gustul pe care bucătarii l-au dat sarmalelor. Tot ce s-a gătit la festival a fost oferit gratuit vizitatorilor.

Muzica și dansurile populare au întreținut atmosfera pe toată durata festivalului sarmalelor de la Salonta. Ca să prepare cele 16 mii de sarmale, cei 10 participanți au pregătit câte un ceaun și au folosit rețete proprii.

"600 de bucăți de sarmale găsiți în fiecare ceaun, cu specificul fiecărei locații în parte. Cei din Avram Iancu vin cu o tradiție, iar cei din Mădăras sau Tinca au altă specificație. Este cel mai mare festival de gen din România", susţine Ioan Sala, organizator.

Bucătarii spun că secretul gusturilor aparte este dat de ingredintele folosite.

"În ceaun se pun roșii ca să dea gust bun, bulion cimbru, mărar, cârnat afumat și noi folosim un fel de suc după șunca afumată fiartă", spune Corneliu Vereș, participant.

La asta se adaugă și semințe încolțite de ceapă. "Ceapa se prăjește, se călește morcovul puțin, gogoșar roșu pentru culoare și gust, iar secretul este fierberea la foc încet", dezvăluie Nicoleta Moțiu.

Totul trebuie mâncat, spun cunoscătorii, cu pâine de casă coaptă pe vatră.

"Dacă ai drag de bucătărie trebuie să stai lângă mâncare până o termini, să o guști , ăsta e tot secretul gustului", precizează Milan Iabloncic.

Gusturile diverse au fost apreciate de vizitatori.

"Sarmalele sunt foarte gustoase. Am încercat să gust din toate comunele."

"Unii pun afumătură, alții verdețuri, alții condimente speciale."

Cu ocazia festivalului, au fost strânse fonduri pentru susținerea mai multor persoane bolnave. Anul viitor, organizatorii vor să doboare recordul mondial prin prepararea a 25 de mii de sarmale.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri