Sari la conținut

FOTBAL. Argentinianul Raul Speroni este singurul străin din lotul FC Bihor

S-a îndrăgostit de oraş la prima vedere şi speră ca aportul său la echipă să se facă simţit cât mai rapid, mai ales că profilul său ca jucător este unul ofensiv.

„Pentru mine va fi o presiune extra. Îmi doresc să dau randament şi să facem un sezon bun", spune Raul Speroni, mijlocașul FC Bihor.

Antrenorul roş-albaştrilor l-a remarcat pe jucător încă de la venirea sa în România, unde a debutat pentru Flacăra Făget, pe atunci echipa secundă a celor de Poli Timişoara.

„Avem aşteptări de la el. Cred că se va integra ,pentru că pare un băiat bun, de grup în primul rând, ceea ce ne-a interesat. În primul rând la noi contează mult caracterul, să se integreze, pentru că pe grup am reuşit să o scoatem şi în acest retur", este de părere Alexandru Pelici, antrenorul FC Bihor.

Raul Alberto Speroni a evoluat până acum în Argentina, Venezuela, Spania şi Italia. Şi-a făcut junioratul la cunoscuta echipă Veles Sarsfield. A debutat în competiţia seniorilor la Arsenal FC, echipă cu care a câştigat Copa Sudamerica, dar fără să fi jucat.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş