Sari la conținut

FOTBAL. Atletico, învingătoare la Oradea. Echipa din Banat a câștigat Cupa „Campionii Copiilor"

„Ne reîntâlnim la un turneu organizat de Clubul Sportiv Municipal, un turneu la care încercăm să atragem cât mai mulţi copii şi cât mai multă lume la stadion", a precizat Florin Farcaş, coordonatorul CSM Oradea.

Echipe precum Atletico de Madrid - filiala Timişoara, Academia Liviu Antal sau Cetate Deva, s-au numărat printre adversarele bihorenilor de la CSM Oradea, Viitorul Ştei sau Phoenix Diosig.
În cele din urmă s-au impus bănățenii de la Atletico, după ce în finală au învins echipa gazdă cu 3-1, după penalty-uri. Nici în finala mică lucrurile nu au stat diferit. Academia de Fotbal Liviu Antal care a trecut tot cu 3-1, după penaltiuri, de Cetate Deva.

„Academia Liviu Antal, Atletico de Madrid Timişoara, Deva, o altă echipă cu tradiţie. Da, într-adevăr, sunt angrenaţi destul de bine copii, îşi doresc multe, e şi normal", spune Florin Farcaş.

Clasată pe locul doi, grupa de copii a Clubului Sportiv Municipal Oradea, pregătită de Lucian Ciocan a reuşit scorul turneului, 10-1. Și titlul de golgheter al turneului a rămas la Oradea, datorită lui Răzvan Sotiuţ, cu zece goluri marcate. Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Sebastian Cucu.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves