FOTBAL. Cristian Andor: „Am demonstrat că avem caracter!" Căpitanul FC Bihor este curtat de mai multe echipe din România

Data publicării:
sport andor

Cristian Andor, căpitanul FC Bihor: „Am demonstrat că suntem caractere şi ne-am respectat fiecare meseria de fotbalist. Având în vedere că toţi suntem tineri, am vrut să jucăm în primul rând pentru echipă şi în al doilea rând pentru noi."

Curtat intens de mai multe echipe din prima şi a doua ligă din România, căpitanul Cristian Andor recunoaşte că nu a fost uşor să accepte situaţia. În cele din urmă, el şi colegii săi au decis să lase la o parte toate probleme din respect pentru ceea ce încă înseamnă FC Bihor.

„A fost foarte greu, fără bani, fără condiţii, dar fiecare a putut să se motiveze în felul lui, ca să poată să joace cât mai bine, să aibă un viitor aici; probabil, din iarnă lucrurile se vor schimba şi aici. Vom vedea ce va fi", speră căpitanul FC Bihor.

Următoarele două săptămâni vor fi hotărâtoare pentru viitorul FC Bihor. Conducerea trebuie să găsească finanţatorii care să asigure continuitatea clubului, dar şi asumarea actualei datorii pe care clubul o are. Pe 12 ianuarie are loc şedinţa Tribunalului Bihor în care se va judeca recursul la decizia de intrare în faliment.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri