Sari la conținut

FOTBAL. FC Bihor are nevoie urgenţă de fonduri pentru a supravieţui

„Cu căutările stăm bine, răspunsurile stăm mai rău pentru că le aşteptăm. Sper ca în cursul săptămânii viitoare să primim măcar unul dintre cele două în care suntem implicaţi şi să fie un răspuns pozitiv", spune Mircea Fodor, preşedintele FC Bihor.

Pe 1 iunie, fotbalul orădean a sărbătorit 113 ani de existenţă. Însă acest lucru nu a contat prea mult în încercarea clubului de a găsi un partener. Astfel, FC Bihor este la un pas de a pune capăt tradiţiei.

„A fost o sărbătoare neagră, zic eu. Nimeni nu a catadicsit să laude acest club. Nu neapărat conducerea, sau actualul staff, acest club care, cum aţi spus, are peste 100 de ani", susţine Fodor.

Situaţia financiară face ca FC Bihor să-şi piardă şi singura avuţie: jucătorii. Dacă unii au ajuns la final de contract sau au cerut să fie lăsaţi să plece, alţii au apelat la comisiile federaţiei pentru a fi declaraţi liberi de contract. În această situaţie este Andrei Luduşan.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Tiberiu Catrişcău
Editor web: Adrian Laboş