FOTBAL. FC Hidişel, noua campioană a Bihorului, după 0-0 cu CS Diosig

Data publicării:
sport hidisel

FC Hidişel este la al doilea trofeu câştigat în acest sezon, după ce acum două săptămâni s-a impus în finala Cupei României, faza judeţeană.

„A fost un campionat destul de greu. Din păcate, noi în tur am avut câteva sincope, în retur am mers aproape fără greşeală, doar egalul cu Sântandrei şi acum, în ultima etapă. Este al treilea obiectiv şi cel mai important din acest sezon pe care noi îl câştigăm", a explicat Lucian Stance, antrenorul FC Hidişel.

„Vreau să mulţumesc băieţilor că au crezut tot timpul în ei. Sigur, aşa e fotbalul, aşa e sportul. Atât am reuşit să facem", a declarat Vig Zoltan, antrenorul CS Diosig.

Derbiul s-a derulat sub nota echilibrului, iar cei doi portari au făcut adevărate minuni.

„Putem spune că a fost meciul portarilor. Atât portarul nostru, Barabaş, cât şi Vlad Gheţe, portarul celor de la Diosig au avut o prestaţie extraordinară", a apreciat antrenorul FC Hidişel.

Pentru FC Hidișel urmează barajul de promovare în liga a treia în care o va întâlni pe campioana din Satu Mare, Recolta Dorolţ. Meciul tur are loc sâmbătă, la Hidişel, de la ora 18.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri