FOTBAL. Junii tricolori, egalii croaţilor. România - Croaţia 2-2, într-un meci jucat la Paleu

Data publicării:
sport juniori croatia

„A fost o echipă extrem de bună din punct de vedere al aşezării şi al calităţii care ne ajută în perspectiva celor trei jocuri pe care le avem în Ungaria. Sigur că jocul a fost unul animat şi cu ocazii de o parte şi de alta", a caracterizat meciul Adrian Boingiu, antrenorul naţionalei României U17.

Tricolorii s-au văzut conduşi înainte de pauză după golul marcat de Kulenovic la ultima fază a primei reprize. Cu orădeanul Micovschi şi Sîntean în mare formă, România a egalat în minutul 49. Primul a şutat în bara laterală, iar Sîntean a pus gheata pentru 1-1. Acelaşi Micovschi a executat un corner perfect, în minutul 55, iar Podină a înscris cu capul pentru 2-1. Croaţii au stabilit scorul final în minutul 72 cu un şut trimis de Kuze de la marginea suprafeţei de pedeapsă.

"A fost un meci greu, îmi pare rău că nu am putut să învingem astăzi, am avut şansa noastră. Sperăm să ne calificăm mai departe, să facem meciurile să fie cât mai bune", a declarat Claudiu Micovschi.

Cel de-al doilea meci de verificare dintre selecţionatele României şi Croaţiei va avea loc joi, la ora 11, tot pe stadionul din Paleu.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri