FOTBAL. Luceafărul a preluat „lanterna roşie", după înfrângerea cu CS Afumaţi

Data actualizării: Data publicării:
sport luceafarul afumati

Luceafărul a avut ghinion la revenirea pe stadionul din Sînmartin. Bihorenii au contabilizat cea de-a şaptea înfrângere în actuala ediţie de campionat, 1-2, cu CS AFumați.

În acest fel, Oradea a preluat „lanterna roşie" a ligii secunde.

„E regretabil că am condus cu 1-0 şi nu am ştiut să gestionăm momentele jocului. Felicit adversarul că a ştiut să profite de greşelile noastre. Au fost mai pragmatici, au jucat exact ce trebuia", recunoaşte Cristian Dulca, antrenorul Luceafărului Oradea.

Cu gândul doar la victorie, Luceafărul a început în forță, iar în minutul 15 Codoban a deschis scorul. Replica oaspeţilor a venit după doar 13 minute, iar în minutul 81 au dat lovitura, prin Tudorache. Ilfovenii au reușit astfel al şaptelea meci consecutiv cu puncte.

„Dacă e să ne ducă rezultatele şi conjunctura să fim la primele locuri, cu siguranţă nu vom face niciun rabat ca să nu mergem până în ultima etapă la fel. Deci, nu avem prieteni, nu avem nimic, suntem doar Afumaţi şi atât", a declarat Vasile Neagu, antrenorul CF Afumaţi.

Pentru Luceafărul urmează o misiune dificilă: deplasarea pe terenul liderului, Dunărea Călăraşi, echipă neînvinsă de 11 etape.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri