FOTBAL. Luceafărul a trecut cu 3-1 de codaşa Metalul Reşiţa

Data actualizării: Data publicării:
sport luceafarul foresta

La primul meci fără Erik Lincar pe banca tehnică, Luceafărul Oradea s-a impus sâmbătă, cu 3-1, în fața codașei Metalul Reșița.

Suita celor trei goluri a fost deschisă de Constantin Roșu, în minutul 14. Roşu a bifat dubla în minutul 45+2, dar nu înainte ca Arnăutu, în minutul 32, să puncteze și el de la 11 metri.

Reșița s-a văzut și ea în joc, prin golul marcat de Buduroi, în minutul 42.

Primul mitan al confruntării a fost animat și de cele două eliminări, câte una de fiecare parte: Balea, în minutul 23 și Dima, de la oaspeți, în minutul 45+1.

Pofta de joc s-a păstrat și în repriza a doua, dar fără gol pentru cele două echipe. Asta deși oaspeții au fost aproape în două rânduri să puncteze, prin Selishta (81) şi Skaparas (88), blocați de fiecare dată de portarul orădean Eduard Pap.

Victoria de sâmbătă consolidează locul 11 în clasament pentru orădeni care au acumulat 22 de puncte. În următoarea rundă, Luceafărul se va deplasa la Mioveni, echipă care, tot sâmbătă, a învins-o într-un meci amical pe Steaua, cu 1-0.

Reporter: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri