Sari la conținut

FOTBAL. Luceafărul - Astra, în optimile Cupei României

Joi dimineață, la Casa Fotbalului, s-a stabilit programul optimilor Cupei României. Sorţii au decis că în această fază Luceafărul Oradea o va întâlni pe Astra Giurgiu.

Potrivit regulamentului, meciul se va disputa pe terenul echipei mai slab cotate, adică la Sînmartin.

În cazul în care se va decide ca partida să se joace în nocturnă, bihorenii au două variante: să accepte să evolueze la Giurgiu, pe terenul campioanei, ori să joace pe cel mai apropiat stadion cu nocturnă. În acest din urmă caz variantele ar fi Cluj-Napoca sau Timişoara.

În celelalte meciuri din optimile Cupei, Dinamo va juca în deplasare cu Gaz Metan Mediaş, în timp ce Steaua va avea meci pe terenul lui CS Mioveni, iar Viitorul va evolua împotriva Pandurilor. Dacia Unirea Brăila - CSU Craiova, CFR Cluj - CSM Poli Iaşi, Voluntari - ASA Tîrgu Mureş şi CS Afumaţi - ACS Poli Timişoara sunt celelalte partide din optimile Cupei.

Duelurile vor avea loc între 13 şi 15 decembrie, într-o singură manşă.

Editor web: Adrian Laboş