FOTBAL. Luceafărul, înfrângere în ultimul minut

Data actualizării: Data publicării:
sport lot luceafarul

Luceafărul Oradea a fost la un pas să furnizeze surpriza etapei a 13-a. Timp de 89 de minute, formaţia orădeană a ţinut-o în şah pe revelaţia campionatului, Dunărea Călăraşi.

A fost insuficient, însă, pentru că viceliderul ligii a doua a dat lovitura decisivă în ultimul minut de joc, prin Kanda. În acest fel, Călărașiul a obținut a zecea victorie consecutivă în actualul sezon.

Pentru gruparea antrenată de Cristi Dulca înfrângerea suferită sâmbătă îi îngreunează şi mai mult situaţia din clasament. Orădenii sunt la opt puncte de prima echipă aflată deasupra liniei de salvare.

În etapa viitoare, sâmbătă, Luceafărul va primi vizita Olimpiei Satu Mare, într-un meci ce se va juca pe terenul din Sînmartin.

Redactor: Nicolae Mihalcea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri