FOTBAL. Remiză la debut. FCM Baia Mare - FC Braşov 1-1

Data publicării:
sport maramures brasov 310815

Fostul jucător al Luceafărului Felix, Claudiu Codoban, a exexcutat perfect o lovitură liberă în minutul 48.

„Am întâlnit astăzi o echipă a Braşovului schimbată faţă de cea care a fost în liga întâi. Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea şi determinarea care au avut-o şi pe care o vor avea şi în viitor. S-a văzut că nu arătăm ca o echipă nou promovată, suntem o echipă care ne jucăm şansa de la egal la egal cu orice adversar", a declarat Dorin Toma, antrenorul FCM Baia Mare.

Cu pretenţii la o revenire cât mai rapidă în prima ligă, formaţia de sub Tâmpa s-a arătat mulţumită de punctul obţinut în prima rundă, la capătul unui meci deloc uşor.

„Un meci greu, contra unei echipe nou promovate care a jucat cu foarte mare ambiţie, cum de altfel ne şi aşteptam. Am luat un gol, care nu este permis să-l luăm nici la copii şi juniori. Până la urmă este un punct câştigat şi mă bucur că am reuşit să egalăm", a declarat Cosmin Bodea, antrenorul FC Braşov.

În etapa a doua a campionatului, FC Baia Mare va susţine primul joc din deplasare pe terenul formaţiei Şoimii Pâncota, în vreme ce Braşovul va primi vizita bănăţenilor de la FC Caransebeş.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri