FOTBAL. Se schimbă șeful de la FC Bihor? Contractul actualului preşedinte expiră pe 30 iunie

Data publicării:
SPORT presedinte

„Dacă se doreşte să ducem proiectul mai departe şi există solicitare vreau să continuăm. Nu ţin cu orice preţ să continui la FC Bihor, dacă există dorinţa asta sunt aici", spune Şerban Morcan, preşedintele FC Bihor.

În ultima perioadă s-au vehiculat mai multe nume pentru fotoliul de președinte al clubului fanion al județului. Cel mai des rostit a fost cel al fostului vicepreşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Alexandru Boc.

„Sunt chestiuni care nu mă privesc pe mine. Sunt aici dacă este nevoie de mine. Sincer, mă interesează decizia cea mai bună pentru FC Bihor, nu să fiu eu aici", a declarat Morcan.

Sub mandatul lui Şerban Morcan, FC Bihor a obţinut promovarea pe teren în 2011, însă problemele financiare ale clubului au făcut atunci ca Oradea să nu primească licenţa pentru prima ligă.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Gabor Szilagyi

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri