Sari la conținut

FOTBAL. Uniţi pentru salvarea echipelor de tradiţie. ASU Poli şi FC Bihor vor disputa un meci amical la Timişoara

Trecută prin istoria neagră a echipelor care s-au confruntat cu ameninţarea dispariţiei de pe harta fotbalului, formaţia suporterilor timişoreni vor ca adversarul din meciul de prezentare al formaţiei să fie FC Bihor.

„Pe data de 23 august am fost invitaţi de adevărata echipă a Timişoarei să suţinem un meci amical, în nocturnă, pe stadionul Dan Păltinişanu, cu ocazia prezentării lotului formaţiei ASU Poli Timişoara. Este doleanţa liderilor de galerie bănăţeni şi a conducerii clubului să joace în acest meci în compania unei echipe a cărei tradiţie este de peste 100 de ani în fotbalul românesc şi care nu şi-a schimbat identitatea. Pentru acest fapt eu sunt mândru că sunt preşedintele acestei echipe şi îmi scot pălăria în faţa unor oameni care deşi nu au nimic de-a face cu fotbalul bihorean le pasă de noi. Sper ca semnalul să fie recepţionat şi de mai marii judeţului, că şi în situaţia dată FC Bihor încă mai reprezintă ceva pentru fotbalul românesc şi merită să meargă mai departe", a precizat Mircea Fodor, președintele FC Bihor.

Chiar dacă autorităţile judeţene se află în tratative avansate pentru preluarea clubului cu omul de afaceri clujean Mihai Giurgiu, tergiversarea acestora ar putea duce, până pe 23 august, la dispariţia a încă unei echipe de tradiţie.  

Redactor: Nicolae Mihalcea
Editor web: Adrian Laboş