FOTBAL. Viitor incert pentru FC Bihor 

Data publicării:
sport viitor FC B 091214

"Vreau să cred că nu este ultimul meci pentru FC Bihor în actuala ediţie a ligii a doua. Am rămas singuri împotriva tuturor. Nu ştiu, bine că se termină campionatul, m-am rugat să vină zăpezile, să amâne etapa", spune Călin Cheregi, antrenorul FC Bihor.

Fără prea mulţi bani în cont, FC Bihor supravieţuieşte în momentul de faţă graţie banilor veniţi din transferul defintiv al lui Ionuţ Pop la AS Roma. Orădeanul a semnat în această vară contractul de jucător profesionist cu formaţia italiană.

„Cu banii care au venit după Pop în acest moment trăim, dar trăim periculos. Suntem puşi în faţa unor lucruri imposibil de realizat. Ne antrenăm în haine scurte la minus 4, 5 grade, avem 4,5 mingi la antrenament, din care două sunt de joc", explică Cheregi.

Întârzierile salariale în momentul de faţă la echipă sunt de două luni, iar la staff-ul tehnic de două luni şi jumătate. Marea problemă o reprezintă însă restanţa la plata insolvenţei, care se apropie de un an.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri