Funcţionarii APIA Marghita s-au mutat într-un sediu modern după ce au muncit 9 ani într-o clădire fără apă şi căldură

Data publicării:
APIA MArghita

Vechiul sediu din Marghita al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură ar fi putut figura pe lista celor mai improprii clădiri de instituții din țară. Aflat la marginea oraşului, imobilul a fost ridicat în anii '50 şi a adăpostit un institut de cercetare în domeniul plantelor. Ultimele lucrări de refacere au fost făcute cu mai bine de 30 de ani în urmă, iar funcţionarii APIA care s-au mutat în clădire acum 9 ani au făcut reparaţiile din banii lor.

"Noi am văruit pe banii noștri, noi am vopsit uși, geamuri; nu am avut nici măcar o toaletă decât o latrină. Foarte greu a fost", îşi aminteşte Rodica Șipoș, angajat APIA.

Lipsiţi de apă curentă şi înghesuiţi în două birouri mici, dotate cu mobilier vechi, cei 10 funcţionari primeau anual peste 6 mii de fermieri din zonă. Dosarele acestora erau ţinute într-un fost depozit de pesticide.

"Este veche, are crăpături în pereți, acoperișul este vechi, depreciat. Încălzirea o aveam asigurată doar cu niște radiatoare electrice. Apă o singură sursă, toaletă la curte", spune Radu Costruț, coordonatorul centrului local APIA Marghita.

"La sediul vechi condițiile erau într-adevăr mizerabile; în perioada în care se preluau cererile era aglomerație oamenii stăteau în condiții inumane: așteptau pe afară, ploua, mizerie", povesteşte Constantin Vasile Pop, președintele Asociației Crescătorilor de Animale Marghita.

"Locul ca atare era aproape necorespunzător pentru un birou dintr-o administrație de stat unde se aduna toată populația Marghitei", consideră Laszlo Szucs, președintele unui composesorat din Marghita.

Din aceste motive, anul trecut conducerea APIA Bihor a început demersurile pentru mutarea într-o altă clădire. 105 mii de lei din bugetul de stat au fost cheltuiţi pentru amenajarea unui nou sediu.

"Beneficiază de patru birouri, un hol de primire, o cameră pentru server, o cameră aparte pentru arhivă, două grupuri sanitare și un oficiu.Toate sunt făcute după noul stil și asigurăm condiții omenești de muncă și de primire a fermierilor", susţine Florian Pavel, directorul APIA Bihor.

Clădirea este încălzită cu ajutorul unei centrale pe gaz şi este situată într-o zonă centrală a oraşului.

"Mi se pare minunat și pentru prima dată vom lucra în condiții europene, așa cum trebuia de la început", consideră Georgeta Moisa, angajat APIA.

Până în prezent, APIA Bihor şi-a mutat patru filiale din judeţ în sedii moderne.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță>

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri