Gară părăsită în Băile Felix. Ultima cursă feroviară între Oradea și staţiune a avut loc în 2014

Data publicării:
gara felix

O căpiţă de fân care foloseşte calea ferată dintre Oradea şi Vaşcău pe post de fundaţie, este imaginea perfectă a transportului feroviar pe această rută. De doi ani, prin gara Băile Felix nu a mai trecut nicio garnitură de tren. Clădirea are de altfel lacăt pe uşă, iar Consiliul Local Sînmartin a emis o hotărâre pentru conservarea acestei linii.

"SNCFR-ul efectuează lucrări de întreținere. Chiar recent au efectuat lucrări de întreținere, de vopsire a barierei din Băile Felix, din Băile 1 Mai și a tuturor obiectelor adiacente acestei treceri", susţine Nicolae Leuce, viceprimarul comunei Sînmartin.

Prima călătorie cu trenul între Oradea şi Băile Felix a avut loc în 1885. De atunci linia a fost folosită aproape fără întrerupere până acum doi ani, când ultimul operator privat a renunţat, din raţiuni economice.

"Motivul care a condus la această decizie a fost schimbarea condițiilor de acordare a subvenției pentru transportul feroviar de călători de către Ministerul Transporturilor. Noile condiții de acordare a subvenției nu au mai permis acoperirea costurilor de operare a trenurilor", au transmis reprezentanţii societăţii Transferoviar Călători.

Lipsa unei legături feroviare se simte cel mai mult în sezonul turistic. O drumeție cu trenul ar putea fi inclusă cu ușurință în programul pregătit de hotelieri.

"Aș considera-o utilă cel puțin familiilor cu copii, să vină să se mai plimbe. Stația este undeva prin pădure. Ar fi o drumeție pentru ei", spune Adrian Martin, reprezentant marketing al unui hotel din Băile Feli.

"M-aș bucura de chestia asta, dacă ar fi să se pună trenul."

O şansă pentru reluarea curselor feroviare spre Băile Felix ar putea fi proiectul de unire administrativă a comunei Sînmartin cu Oradea.

"Considerăm că ar fi oportun să avem din nou curse de trenuri între Oradea și Sînmartin, tocmai pentru că estimăm că o dată cu această fuziune vor veni mult mai mulți turiști și ne dorim să le putem oferi toate condițiile pentru a vizita atât Oradea cât și Băile Felix", explică Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

"Așteptăm să fie publicat actul normativ care va cuprinde valorile pachetului minim social pentru infrastrucura feroviară și atunci obligatoriu vom scoate aceste secţii la licitaţie. Licitaţia se va derula prin Bursa Română de Mărfuri", a precizat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR.

Linia de tren dintre Oradea şi Vaşcău, care include şi sectorul dintre oraş şi staţiunea Băile Felix, a fost afectată în 1994 de alunecări de teren. Acestea au dus la întreruperea transportului feroviar pe o porţiune de peste 30 de kilometri.

Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri