Sari la conținut

HANDBAL. Accidentat la coloană, Silvian Amihăesei va sta pe tuşă aproape o lună

În momentul transportării sale la spital, Silvian nu şi-a simţit partea stângă a corpului.

„Din fericire, nu a fost o accidentare atât de gravă. Probabil, perioada de recuperare o să fie de trei-patru săptămâni din ce am vorbit cu medicul. Acum, o să am o perioadă de şapte zile de repaus total şi trebuie să merg din nou la un control şi atunci o să ştim exact perioada de incapacitate", spune Silvian Amihăesei, jucătorul CSM Oradea.

Abia ieşit din spital, Silvian Amihăesei se gândeşte deja la diferenţa pe care CSM Oradea o are de recuperat în faţa liderului HC Reşiţa. Jucătorul este convins că Oradea poate face retur de campionat perfect şi care în final să-i aducă prima promovarea în prima ligă de pe prima poziţie, în ciuda celor şase puncte diferenţă pe care Reşiţa le are la jumătatea campionatului.

„Campionatul îl văd foarte echilibrat. Sunt două-trei echipe de fapt care se pot bate la promovare. Prima şansă o are în continuare Reşiţa, dar noi nu o să ne dăm bătuţi. Până la urmă avem returul cu ei, acasă. Cine ştie, poate şi ei se vor încurca undeva. Avem toate şansele şi noi, ne vom lupta până la capăt", susţine Amihăesei.

Echipa de handbal masculin CSM Oradea se află deja în vacanţa de iarnă, reunirea fiind stabilită pentru data de 4 ianuarie, iar o zi mai târziu se va intra în stagiul centralizat de pregătire, ce va avea loc la Stâna de Vale.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Darius Pop