HANDBAL. CSM Oradea, noul lider după ce a învins pe U Cluj

Data publicării:
sport handbal lider

Handbaliştii orădeni sunt de neoprit în acest start de campionat. Primul derbi al sezonului, cu U Cluj, a fost trecut cu bine de echipa antrenată de Sebi Tudor, care a câştigat cu 30-26.

Oradea a condus meciul de la început până la final. La scorul de 21-14, când s-a înregistrat şi cea mai mare diferenţă pe tabelă, tehnicianul orădean a decis să dea credit şi jucătorilor care au prins minute mai puţine în acest sezon.

Responsabil cu golurile a fost şi de această dată Georgel Haiduc, cu 8 reuşite, urmat de Răzvan Radu cu cinci goluri şi Elvis Acsinia, cu 4 reuşite.

Urcat în fotoliul de lider după acest rezultat, CSM Oradea se va deplasa la Timişoara, unde o va întâlni pe ultima clasată, Politehnica.

Redactor: Nicolae Mihalcea
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri