HANDBAL FEMININ. Antrenor nou pentru campioanele de la HCM Baia Mare

Data publicării:
sport antrenor BM 060115

Băimărencele au efectuat sâmbătă primul antrenament din 2015 în arena Lascăr Pană. Noul oficial al campioanelor a declarat că preluarea formaţiei din Baia Mare reprezintă cea mai mare provocare a carierei sale.

„Baia Mare a pus bazele unui proiect foarte bun. Cea mai mare provocare pentru mine este să reușesc să pun aceste fete şi jucătoare extraordinare să alcătuiască o echipă adevărată. Nu este uşor, dar este o adevărată provocare pentru mine", spune Tone Tiselj, antrenorul HCM Baia Mare.

Angajat de acum pe patru fronturi, Liga Campionilor, campionat, unde Baia Mare este pe primul loc, cupă şi supercupă, slovenul nu şi-a propus o ţintă anume pentru primul său mandat în Maramureş.

„De obicei, nu prea mă gândesc la viitor, cred că e bine să iei lucrurile pas cu pas. Pentru mine cel mai important este să simt echipa, să încerc să o unesc şi mai mult, după care să încercăm să jucăm cât mai bine."

HCM Baia Mare începe noul an cu dreptul. Trei dintre jucătoarele echipei sunt nominalizate printre cele mai bune handbaliste din lume în 2014. Acestea sunt Aula Ungureanu, Camilla Herrem şi Alexandra Do Nascimento.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri