Impact mortal în Sântandrei. Un tânăr a murit după ce a intrat cu maşina într-un autobuz

Data publicării:
masina si autobuz

Accidentul s-a petrecut cu puţin înainte de ora 7 şi jumătate. Localnicii au auzit o bubuitură şi au ieşit speriaţi să vadă ce s-a întâmplat.

"- Eram înăuntru şi am auzit impactul.
- V-aţi speriat?
- Vă daţi seama. M-am gândit: a intrat la mine în poartă, în gard..."

Sătenii au observat un autobuz care intrat cu partea din faţă într-o casă de la marginea drumului. În partea cealaltă a drumului se afla un autoturism al cărui parte din faţă era complet distrusă.

Poliţiştii sosiţi la locul accidentului au încercat să afle ce s-a întâmplat.

"Un autoturism Volkswagen, condus de un tânăr în localitatea Sântandrei, din judeţul Bihor, a trecut pe contrasens, unde s-a tamponat frontal cu un autobuz care circula dinspre Palota spre Oradea. Autobuzul a intrat în partea dreaptă a unui imobil", a declarat comisar-şef Silviu Popa, şeful Biroului Drumuri Naţionale din Poliţia Rutieră Bihor.

Şoferul autoturismului a murit pe loc, iar o minoră de 16 ani şi un tânăr de 20 de ani, ambii pasageri în maşină, au fost răniţi. Cel din urmă este în stare gravă. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Oradea, alături de mai multe pasagere aflate în autobuzul care venea dinspre Palota şi se îndrepta spre Oradea.

"Au fost aduse şase victime. Una în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral sever. Va rămâne internată pe ATI. ŞI celelalte cinci victime sunt în afara oricărui pericol", a precizat dr. Aurelian Bulzan, medic specialist UPU Oradea.

Din cauza accidentului, traficul a fost deviat pe străzile secundare din Sântandrei până la finalizarea măsurătorilor.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri