În amintirea unui copil-simbol. În Oradea a fost dezvelită statuia Evei Heyman

Data publicării:
memorial Eva Heyman

Peste o sută de orădeni au participat la dezvelirea statuii din Parcul Bălcescu, locul de unde evreii au fost deportaţi în lagăre. Costurile realizării statuii au fost acoperite din donaţii.

"Mesajul este că această statuie nu este despre Eva Heyman, ci despre toți copiii care au fost uciși și despre acei copiii care suferă și astăzi. Pentru că trebuie să ne amintim ce s-a întâmplat și să construim o lume mai bună pentru toate " Evele" viitorului", spune Flor Kent, artistul care a realizat statuia.

În opinia Emiliei Teszler, președinta Asociației Tikvah, "nu este o statuie pentru eternizarea numai a Evei Heyman, ci pentru memoria tuturor copiilor care au pierit, care au fost duși la Auscwitz din acest parc, din ghetoul care a existat la marginea acestui parc și este un mesaj că acolo unde mor copii înseamnă că se întâmplă lucruri groaznice."
TC OUT 00 07 26

Eva Heyman a murit pe când avea doar 13 ani, la Auschwitz, iar jurnalul ei în care a descris ororile trăite în ghetoul din Oradea s-a păstrat până astăzi.

Amplasarea statuii Evei Heyman a fost făcut la iniţiativa Asociației Tikvah.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri