Sari la conținut

În Cetatea Oradea, meșteri maghiari le-au arătat celor mici meșteșuguri tradiționale

Cu dalta sau cu bucăți de pâslă în mâini, sute de copii s-au lăsat îndrumați de meșteșugari veniți din Ungaria și au descoperit tainele unor meserii ce datează din perioada medievală.

"Se poate imprima cu diferite motive, fiecare poate să împodobească după gustul său. Vă arăt repede cum se face, iar apoi veți lucra voi", i-a îndemnat pe cei mici Csaba Baranyai, meșter pielar.

La rândul ei, Maria Baranyai, meșter pâslar, le-a prezentat copiilor pâsla, din care "în trecut se fabricau (...) căciuli pentru bărbați sau femei. Acestea vara țin răcoare, iarna încălzesc".

Cu atenție și răbdare, copii au reușit să confecționeze diverse obiecte tradiționale.

"Mie mi-a plăcut cel mai mult să fac diferite lucruri din piele."

"- Cum ți s-au părut meseriile practicate în Evul Mediu?
- Destul de complicate, dar frumoase."

Pentru a vedea cum arăta o locuință a populației maghiare din tipul migrațiilor, a fost ridicată o iurtă autentică.

"În locuința tradițională a populațiilor nomade numită iurtă, partea dreaptă era destinată femeilor, locul unde se și gătea, iar partea stângă - bărbaților, locul unde se păstrau armele și diferite obiecte de arsenal și uz casnic", a relatat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

"Această iurtă poate fi demontată într-o oră de 4-5 oameni. E practică și putea fi transportată pe spatele a doi cai."

Ateliere practice au fost realizate în cadrul unei sărbători a comunității maghiare care-l comemorează astfel pe Sfântul Ladislau, despre care tradiția spune că este întemeietorul Oradei.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța