În locul vacanţei din Caraibe, zece elevi din Elveţia fac voluntariat în Bihor

Data actualizării: Data publicării:
Habitat1
foto: Facebook Habitat pentru Umanitate Beiuş

În loc să se distreze în vacanţă, au preferat să lucreze ca voluntari în România. Vorbim despre zece elevi ai uneia dinte cele mai prestigioase şcoli din Elveţia, care au venit în Bihor ca să pună umărul la ridicarea unor locuinţe pentru nevoiaşi. Adolescenţii fac parte din familii înstărite, iar una dintre voluntare este fiica unei foste Miss Brazilia din anii '70.

Nahara are 17 ani şi învaţă la Institul Le Rosey, una din cele mai prestigioase şcoli din Elveţia. Fiica unei Miss Brazilia din anii '70, tânăra a venit acum trei zile în Bihor, ca voluntar.

"Cred că noi avem o viaţă bună şi trebuie să îi ajutăm pe oamenii care nu au atât de multe ca noi, nu au la fel de mulţi bani. Trebuie să ajutăm comunitatea", spune adolescenta.

Împreună cu alţi nouă colegi, toţi provenind din familii înstărite, Nahara a renunţat la o vacanţă luxoasă pentru a ajuta la ridicarea unor case în Oradea şi Beiuş.

"Nu am mai fost niciodată în zona asta, în Europa de Est. Îmi place, dar e foarte diferit şi e greu să mă obişnuiesc", recunoaşte Asaka, alt elev voluntar.

"Este un joc, se numeşte Minecraft, unde construieşti case. Mi-a plăcut de când eram mic, îl mai joc şi acum, iar acum îmi place că fac asta în realitate, nu doar într-un joc video", spune Hiro.

"Au de ales din mai multe activităţi pe care şcoala pe oferă, oportunităţi de a face o excursie, de exemplu, în Caraibe sau de a se implica în acţiuni sportive sau activităţi caritabile", spune Emil Popa, director în cadrul fundaţiei Habitat pentru Umanitate.

Institutul Le Rosey din Elveţia, de unde provin tinerii voluntari, colaborează cu organizaţia Habitat pentru Umanitate încă din 2002. De atunci, în fiecare toamnă, şcoala trimite echipe de voluntari în România.

"Am ales să vin aici pentru că am vrut să văd cum e să fii locul unor astfel de oameni. Eu trăiesc într-o lume diferită şi este foarte important să văd şi altă parte a societăţii", spune Yohei, voluntar.

"Elevii fac mereu strângeri de fonduri pentru organizaţii internaţionale, dar nu li se dă ocazia să facă şi ceva practic, iar când vin aici simt că fac o diferenţă. Din acest motiv am continuat să venim aici", a susţinut Mary Bassiouni, coordonator.

Habitat pentru Umanitate construieşte în fiecare an între 15 şi 30 de case pentru familii cu venituri reduse. Acestea vor plăti o rată modică timp de 20 de ani.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheoghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri