În Oradea va fi construit un nod rutier, care va fi conectat cu cel feroviar

Data publicării:
transporturi

Șoseaua Borșului este unul din cele mai tranzitate drumuri din țară de către camioane. Doar în Oradea sunt înregistrate peste patru mii de mașini de tonaj mare, iar în Bihor există 800 de firme de transport. Doar că transportul de mărfuri de face foarte greu, pentru că nu există noduri rutiere care să se conecteze cu cele feroviare.

Ilie Bolojan, primarul Oradei: "În zona aceasta de transport nu există o linie de electrificată, prin urmare transportul containerizat pe calea ferată durează mult prea mult."

Din acest motiv, administrația locală vrea să amenajeze o platformă specială pe o suprafață de 17 hectare și jumătate, unde se vor depozita și prelua mărfurile intrate în țară sau cele pentru export. Banii pentru această investiție ar urma să fie accesați de la Uniunea Europeană prin intermediul ministerului Transporturilor.

Marcel Boloș, director general în Ministerul Transporturilor: "Cererea de finațare pentru elaborarea studiului de fezabilitate se află în prezent în evaluare la autoritatea de management POS Transport; există alocarea financiară. A doua parte a proiectului ține de realizarea platformei intermodale și a conexiunilor la calea ferată și acces rutier."

Centrul întermodal de transport din Oradea ar trebui finalizat până în 2019. Ministerul Transporturilor vrea să amenajeze astfel de platforme în alte 11 zone din țară.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...