Sari la conținut

Încă o încercare: referendum pentru fuziunea Oradei cu Sînmartinul, o dată cu alegerile locale

În opinia lui Ilie Bolojan, acest nou referendum este util şi necesar din mai multe motive. „La ultimul referendum a fost o prezență la limita respectării condiției de minimum 30% din numărul cetățenilor înregistrați în listele electorale. Cei care s-au prezentat atunci la vot au votat într-o proporție covârșitoare pentru această fuziune și în baza prevederilor legale și a discuțiilor cu Autoritatea Electorală Permanentă, putem organiza referendumul în paralel cu alegerile locale, în aceleași secții de votare, cu aceleași birouri electorale", susţine primarul orădean.

Bolojan spune că pentru noul referendum vor fi cheltuite fonduri doar cu tipărirea buletinelor de vot. „Reprezentanții în secții vor fi aceiași, iar urnele și cabinele de vot vor fi cele folosite oricum la alegerile locale. Credem că aceasta va fi ultima posibilitate pentru a asigura dezvoltarea orașului prin fuziunea cu comuna Sînmartin și pentru a putea dezvolta componenta turistică a celor două localități", a precizat edilul.

Ilie Bolojan este convins că de această dată referendumul va trece: „De obicei, la alegerile locale se prezintă între 90.000 și 100.000 de orădeni. Pragul minim pentru validarea referendumului este undeva la 56.000 de voturi, prin urmare cred că există premise foarte bune să se atingă acest prag minim de vot."

În secțiile de votare vor fi două liste electorale, iar orădenii care se prezintă la urne au posibilitatea să voteze, dacă doresc, doar la unul dintre cele două scrutinuri.

Oradea va bifa astfel o premieră pe 5 iunie, când intervin două noi prevederi: aplicarea legii care prevede scanarea cărților de identitate pentru a se evita votul multiplu și votul pentru referendum.

Precedentele două încercări de unire a celor două localităţi au avut loc anul trecut, pe 10 mai, respectiv 14 iunie. De fiecare dată la vot nu au venit suficienţi orădeni pentru a se atinge pragul necesar al prezenţei de 30%

Editor web: Adrian Laboş