Încă o zonă de relaxare în Oradea. Parcul Salca II a costat 2,3 milioane de lei și are peste 2 hectare

Data publicării:
parc salca

La doi ani de la inaugurarea primul parc Salca, a venit rândul parcului Salca II să fie dat spre folosință orădenilor.

"Acest parc are mult mai multe bănci ca și primul parc și e gândit mai mult ca o zonă de recreere. Vom continua cu plantările de arbori, aliniamente care să umbrească aleile principale", spune Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu din Primăria Oradea.

În noul parc au fost amenajate jocuri de apă și cascade, dar și câteva zone destinate atât adulților, cât și copiilor.

"Este un labirint care este amprenta labirintului, care este destul de complicat, pentru că la noi în România nu prea există labirinturi. Sunt două locuri de joacă cu cumpene și leagăne și o cascadă", a detaliat arhitectul Carmen Pafka.

"Ambele lucrări au fost realizate și finanțate din bugetul local al Oradei, primul parc are 3,4 ha, al doilea 2,2", a precizat Tunde Benyovszki, directorul adjunct al Direcției Patrimoniu din Primăria Oradea.

Primul parc Salca a costat 2,8 milioane de lei, iar pe sufrafața sa au fost plantate 5 mii de plante. Parcul Salca II are 7 mii de plante și a costat 2,3 milioane de lei. Edilii au în plan realizarea în apropierea Parcului Slaca a unui spațiu destinat sportului.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri