Încă un steag în balconul lui Laszlo Tokes

Data actualizării: Data publicării:
Tokes steag2

Albastru, roşu şi galben - sunt culorile dispuse orizontal, în această ordine, pe un steag arborat azi de Laszlo Tokes în balconul biroului său din Oradea. Europarlamentarul susține că este vorba despre stindardul Transilvaniei, pe care l-a înălțat nu ca o provocare, ci în semn conciliere. Tokes a declarat că susţine proiectul de federalizare a României pe regiuni, ceea ce - în opinia lui - ar reprezenta o "democratizare perfectă".

Tokes steag
Tokes steag

Steagul albastru, roșu, galben, care are în mijloc stema Transilvaniei, a fost arborat între celelalte drapele care flutură deja pe balconul biroului din Oradea a lui Laszlo Tokes.

"Aceste steaguri reprezintă diferite entităţi cum ar fi unitatea naţiunii române, unitatea naţiunii maghiare, identitatea ţinutului Parţium. Dorim să transmitem către ţară, către lume, un mesaj absolut pozitiv, mesajul democraţiei a libertăţii al identităţii noastre comune", a explicat Laszlo Tokes.

Aflați alături de Tokes, reprezentanții Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania spun că stema ce apare pe steag se regăseşte şi în stema naţională a României și în cea a familiei regale.

"Fundalul acestui steag a fost creat chiar de comunitatea românească din Transilvania. În consecinţă nu înţelegem ostilitatea care înconjoară acest simbol. Jandarmeria a dat amenzi pentru tineri ce au folosit acest steag", susţine Istvan Csomortany, preşedinte PPMT Bihor.

Orădenii au privit cu rezerve iniţiativa europarlamentarului maghiar.

"Nu sunt de acord cu aşa ceva, dar având în vedere că este pe teritoriul lui... o face ostentativ, e clar."

"Eu l-aş sfida să pună 20."

"În România acceptăm steagurile oficiale recunoscute de orice stat; orice stat poate arbora cu acordul autorităţilor române. Acesta nu este recunoscut de autorităţile române, ca atare e steagul său personal", spune Grigore Bartoş, preşedintele Societăţii Cultural Patriotice "Avram Iancu".

Legalitatea arborării steagului este verificată de Poliţia Locală Oradea.

"În urma verificărilor poliţiştii locali au constatat că nu există avize eliberate pentru comisia de adunări publice din cadrul primăriei Oradea. Astfel în măsura în care se va constata că fapta reprezintă o contravenţie se vor aplica sancţiuni", a declarat Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea.

Conform legii, o astfel de sancţiune este cuprinsă între 30 de mii şi 50 de mii de lei. În decembrie 2015, când Laszlo Tokes a arborat în balconul biroului steagul Ţinutului Secuiesc, Poliţia Locală a aplicat o amendă. Aceasta a fost contestată în instanţă care a decis ca drapelul să fie dat jos. Măsura nu a fost însă pusă în aplicare.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri