Îngheţată mucegăită la ofertă. Un bărbat a cumpărat produsul dintr-un hypermarket din Baia Mare

Data publicării:
inghetata mucegaita

Nu mică i-a fost mirarea bărbatului când a descoperit că îngheţata pe care o cumpărase era mucegăită. Asta chiar dacă produsul urma să expire abia la sfârşitul acestui an.

"Am cumpărat de vreo trei zile un bax, mucegăit, am fost astăzi şi am mai luat încă un bax, la fel, tot mucegăită. Deci nu se poate aşa. Nevastă-mea-i gravidă, de patru luni e însărcinată, nu pot să las aşa lucrurile", spune reclamantul.

Bărbatul a depus o plângere la Protecţia Consumatorului, care anunţă verificări în hypermarket.

"Se va deplasa o echipă la operatorul economic respectiv şi va verifica toate îngheţatele care sunt expuse spre comercializare. Operatorul respectiv riscă o amendă de minim două mii de lei pentru faptul că a comercializat aceste produse care pun în pericol sănătatea consumatorilor", susţine Olivia Ardelean, comisar şef adjunct în cadrul CJPC Maramureş.

Anul trecut, într-o singură lună, inspectorii Protecţiei Consumatorului Maramureş au găsit în întreg judeţul zeci de kilograme de alimente expirate pe rafturile mai multor magazine.

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş/ Editor montaj: Ciprian Madea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri