Sari la conținut
News Alert

ÎNOT. Orădenii, cei mai buni la Memorialul „Herman Schier"

Sportivii orădeni au făcut legea la cea de-a noua ediţiei a Memorialului „Herman Schier" la înot. În compania a peste 350 de competitori gazdele au câștigat în weekend nu mai puţin de 43 de medalii dintre care 20 de aur.

Sunt rezultate care l-ar fi bucurat şi pe regretatul antrenor, spun organizatorii.

„Cred că ar fi fost foarte mândru şi bucuros", consideră Georgeta Schier, organizatoarea competiţiei.

Cele mai bune evoluţii ale sportivilor pregãtiţi de Georgeta Schier, Illes Zsolt şi Remus Oros le-au avut Ingrid Huszar, Anastasia Bako şi Ştefan Duca. Toți au obținut câte cinci locuri întâi. În top s-a aflat și Dominik Takacs, cu patru medalii de aur.

„Am observat că sunt din ce în ce mai mulţi copii de categorie mică, ceea ce este bine şi sperăm ca aceştia să crească, să ajungă juniori şi seniori, să ne reprezinte cu brio ţara", susţine organizatoarea competiţiei.

În total, în competiţie au fost prezente 20 de cluburi din România şi Ungaria.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Robert Rezmuves