Inspectoratele școlare nu se desființează. Ministrul Educației a dat aviz negativ inițiativei legislative

Data publicării:
VO curaj

Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice: "Știu că ieri (miercuri - n.n.), parcă, a fost adoptat tacit în Parlament o inițiativă legislativă care avea în vedere inspectoratele școlare generale. Răspunsul și poziția Ministerului Educației a fost nu. Am dat aviz negativ desfințării. Sunt pentru și pentru întărirea capacității administrative ceea ce trebuie să se întâmple cu fiecare instituție publică din România."

Propunerea a venit din partea unui deputat de Alba, în viziunea căruia, administrația locală ar urma să preia și atribuțiile de administrare în baza resurselor proprii și a finanțărilor de la minister. Mai mult, directorii ar urma să fie numiți direct de către consiliul de conducere al șColii, iar concursurile de ocupare a posturilor didactice s-ar desfășura în cadrul unității de învățământ.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri