Sari la conținut

Investiţie în refacerea zidurilor Cetăţii Oradea

După ce au folosit 20 de milioane de euro pentru restaurarea clădirilor din interiorul Cetăţii orădene, autorităţile locale vor să reconstruiască şi zidurile înconjurătoare. Total refăcută, bătrâna fortăreaţă ar putea deveni un adevărat magnet pentru turiştii care vin în regiune. Proiectul de finanţare cu bani europeni va fi depus în curând, dar o parte din lucrările arheologice sunt deja începute. 

Din timp în timp, din zidurile vechi de patru veacuri ale cetăţii orădene se prăbuşesc cărămizi. Acest adevărat fenomen poate fi însă stopat cu ajutor fondurilor europene, spun autorităţile.

"Doar o privire de jur împrejurul cetăţii orădene spune tuturor de ce este necesară acestă intervenţie. E o intervenţie atât de necesară deoarece riscăm ca în 15-20 de ani să rămânem doar cu un interior reabilitat şi în acelaşi timp fără ziduri exterioare", atrage atenţia Dumitru Sim, şeful biroului Administrare şi Dezvoltare a Cetăţii Oradea.

Administraţia locală a gândit un proiect pentru refacerea zidurilor exterioare ale fortăreţei.

"Îl vom depune în perioada următoare şi sperăm să obţinem finanţarea pentru a putea reabilita aceste ziduri ce se află într-o stare avansată de degradare şi nu ne dorim să reprezinte un pericol pentru orădeni şi pentru turişti", a declarat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Un studiu a indicat că ar fi nevoie de 18 milioane de euro pentru lucrările de refacere.

"Din păcate, actualele surse de finanţare nu depăşesc o sumă de 5 milioane de euro. Ca atare vom merge pe tronsoane şi vom accesa surse de finanţare încrucişate în aşa fel încât într-o perspectivă de 10, maxim 15 ani să terminăm tot ce înseamnă bastioane curtine şi contraescarpe", a precizat şeful biroului Administrare şi Dezvoltare a Cetăţii Oradea .

Împrejmuirea cetăţii a fost începută de Ioan Sigismund şi continuată de ingineri italieni în timpul principilor Stefan Bethlen şi Gabriel Batory. Bastionul Bethlen a fost ultimul construit, în 1627.

"Cetatea bastionară - primele menţiuni apar chiar în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când principii transilvăneni decid a reconstrui întreaga cetate medievală în cea actuală cu formă bastională, în formă de stea", explică Nandor Mihalca, muzeograf.

Specialiştii fac acum săpături ca să stabilească situaţia fundaţiei ce susţin zidurile.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves