Investiţie profitabilă în...vin 

Data publicării:
BETA vinuri-1

Dan Corbuţ e unul dintre cei mai cunoscuţi agricultori din nord-vestul României dar şi un pasionat de vinuri. Se ocupă de viticultură de un deceniu, iar de trei ani produce vin. Nu exclude ca într-o bună zi să se laude cu un profit ca al viticultorilor din străinătate.

"În ultimii ani cel puţin aici, în zona Diosigului, au început să se replanteze suprafeţe de vie şi eu cred că trebuie să ducem mai departe tradiţia asta de a face vin", spune Dan Corbuţ.

Şi alţi bihoreni sunt de părere că investiţia în vin este o cale sigură spre succes. De exemplu, o sticlă de Rotenberg Merlot produsă în 2006 valora în urmă cu cinci ani 32 de lei. Acum preţul său a ajuns la 180 de lei.
O creştere a avut şi valoarea unei sticle de Vinarte Soare: de la 1400 de lei în anul 2000 la 2500 de lei în prezent.

"Acest lucru a fost dovedit şi prin statisticile bursei londoneze de vinuri, unde s-a înregistrat o creştere medie anuală a valorii vinurilor, a celor mai cunoscute 100 de vinuri, de 12% anual", detaliază Gheorghe Csavossy, degustător autorizat de vinuri,

Totuşi, o doză de scepticism există.

"Ciudată, exotică cu o potenţial clientelă, iarăşi exotică şi riscantă în acelaşi timp, se consumă şi cu un exerciţiu de piaţă foarte redus", este de părere Dacian Paladi, analist financiar.

Cei care vor să înceapă un astfel de business trebuie să deţină un spaţiu special de depozitare.

"Trebuie să aibă un beci dedicat care trebuie să aibă o temperatură constantă şi în speţă sub 15 grade, o umiditate sub 70%. Să fie undeva mai la adâncime şi nu lângă şosea", sunt sfaturile oenologului Dorin Popa.

În plus, potenţialii investitori trebuie să ţină cont şi de alte aspecte, precum educaţia în industria vinului şi experienţa în domeniu.

Reporteri: Diana Grad, Laura Breb
Operatori: Gabor Szilagyi, Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş/ Editor montaj: Zoltan Bozsodi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri