Judecat pentru şantaj, avocatul orădean Ioan Sava consideră dosarul o înscenare

Data publicării:
avocat Ioan Sava 1

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, avocatul Ioan Sava şi soţia lui ar fi contribuit la apariţia într-o publicaţie locală a unor articole defăimătoare la adresa judecătoarei Crina Muntean. Cei doi ar fi postat comentarii ameninţătoare la adresa magistratei şi a familiei sale, susţin anchetatorii.

"Bravo, Crina! Ţine-o tot așa, că ai şi tu 3 copii şi nu ştii ce te așteaptă. La ce faci, o să-ți meargă foarte bine la câte vieții ai distrus. Sfânta sărbătoare de azi să nu te uite!" - acesta era comentariul publicat pe site-ul unei publicații locale din Oradea.

La primul termen al procesului, desfăşurat la Curtea de Apel Oradea, avocatul Ioan Sava a recunoscut că postarea a fost scrisă de soţia lui, pe fondul unor nemulțumiri personale.

"Postarea a fost făcută de către soția mea pe fondul unor adversități între ea și partea vătămată, acea judecătoare. O vizitam pe aceasta doamnă în biroul ei și înainte de a fi șefă …..și mi se confesa cu diferite probleme. Discuția cu mine nu i-a convenit soției mele."

Procurorii DNA au considerat că printr-un astfel de comentariu s-a urmărit de fapt intimidarea magistratului, pentru ca acesta să nu-şi mai poată exercita atribuţiile. Avocatul Ioan Sava a respins acuzaţiile şi consideră că totul este o înscenare pusă la cale de şeful DNA Oradea, procurorul Ciprian Man.

"O înscenare grosolană a acestui individ Man, in complicitate mai mult decât morală, dacă nu şi materială, cu Laura Kovesi și procurorul șef secția 1 Popovici", a declarat Sava.

Curtea de Apel a decis amânarea procesului pentru a le oferi avocatului Ioan Sava şi soţiei sale posibilitatea de a-şi pregăti apărarea. La începutul lui 2012, DNA i-a mai trimis în judecată cei doi sub acuzaţiile de corupţie, spălare de bani și fals.

reporter: Gabriel Bonaciu
operator: Robert Rezmuves

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri