JUDO. Larisa Florian va participa la "europenele" de seniori

Data publicării:
sport larisa judo

Multiplă campioană europeană şi mondială de judo, cadeţi, juniori şi tineret, Larisa Florian vrea sã câștige prima medalia continentală şi la seniori. Clasată pe locul cinci la ultima ediţie a Campionatului European, orădeanca se află pe finalul pregătirilor pentru turneul final găzduit între 20 și 23 aprilie de Polonia.

Perioada cea mai grea a trecut, a fost o perioadă de încărcare. Am participat la două stagii de pregătire în Ungaria, acum urmează să descărcăm şi eu sper să fiu într-o formă foarte bună. Sper să obţin medalia mult aşteptată", îşi doreşte Larisa Florian, componentă a lotului naţional de judo.

Medaliatã în acest an cu bronz la Grand Prix-ul de la Paris şi aur la Grand Şlemul de la Baku, Larisa este a patra favoritã în cursa pentru titlul european.

„Asta mai lipseşte din palmaresul Larisei, o medalie la Campionatele Europene de seniori, respectiv Campionatele Mondiale de seniori şi nu în ultimul rând ultima staţie să fie medalia olimpică", spune Aurelian Fleisz, antrenorul Larisei Florian.

La "europeanul "de la Varşovia Larisa va avea de înfruntat toatã elita categoriei 52 de kilograme. Cu experienţã la acest nivel, orãdeanca nu concepe însã ratarea podiumului. „Acesta este obiectivul meu suprem din acest an: să obţin medalii la Campionatul European sau la Campionatul Mondial."

Larisa Florian nu va fi singurul sportiv orãdean prezent la europenele de la Varşovia. Laszlo Szoke, Daniel Matei și Vlad Vişan fac parte din echipa masculin ce va reprezenta România la Campionatul European.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri