Sari la conținut

KARATE. Marius Ilaş şi-a păstrat titlul european

„A venit un val de luptători noi şi destul de bine pregătiţi. Nu mă aşteptam să mă descurc atât de bine, dar se pare că pregătirea şi-a arătat rezultatele şi sunt mulţumit pentru rezultatul obţinut", spune Marius Ilaş.

Multiplul campion european nu a fost singurul medaliat orădean. Viviana Chirilă a încheiat pe locul trei competiţia, la fel ca şi colegul de club George Suciu. Lor li s-a alăturat şi cele două sportive pregătite de Marius Ilaş, la CSC Sânmartin, Andreea Merka şi Ioana Vaida.

„Pentru noi este o mare bucurie  şi este o confirmare a valorii. Dacă Marius deja a opta oară a reuşit să cucerească acest titlu continental şi Viviana este tot timpul pe podium, ne bucurăm că au venit din urmă şi nişte elevi de-ai noştri", a remarcat Anca Wallmen, preşedintele Federaţiei Române de Karate Kyokushin.

Pentru Marius Ilaş, marea provocare din acest an este Campionatul Mondial din Japonia. „Un obiectiv încă, sincer, nu mi-am fixat, dar aş vrea să merg cel puţin trei sau patru tururi, în sensul ca să ajung în primii 16 sau 8, dacă va fi posibil. Totul va depinde de tragerea la sorţi şi depinde de pregătire."

Printre titlurile europene obţinute de sportivul pregătit de Harris Wallmen se numără şi cel din 2013 adjudecat la Oradea.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi