La pas, spre arest la domiciliu. Cătălin Cherecheş a ajuns neînsoţit în casa din Baia Mare

Data publicării:
chereches arest domiciliu

La ieşirea din Penitenciarul Gherla, edilul a fost aşteptat de avocatul său.

Cătălin Cherecheş: "Eu respect statul român și instituțiile statului român și o să vă rog să îmi permiteți să nu comentez absolut nimic cu privire la situația mea juridică și judiciară. Instanțele din România sunt convins că o să își facă datoria și am toată încrederea."
reporter: "Cum a fost şederea la Gherla?
Cătălin Cherecheş: "Civilizată."

Vestea că primarul ales al oraşului se întoarce acasă s-a răspândit cu repeziciune printre băimăreni.

"Eu mă bucur că a sosit acasă", recunoaşte o vecină.

Miercuri, în jurul orei 20, Cătălin Cherecheş a ajuns la casa din Baia Mare, unde îşi va petrece următoarele săptămâni în arest la domiciliu. Edilul a apărut pe strada pe care locuieşte, la pas, relaxat și fără să fie însoțit de vreun polițist.

"- Cum e acasă?
- Eu mă simt acasă peste tot. Cum să fie? Bine. Respectăm instituțiile statului, respectăm statul român și, în rest, le mulțumesc băimărenilor că m-au susținut și, după cum vedeți, sunt bine, sănătos, emoționat așa să reprivesc din nou orașul.
- Cum de ați venit singur, pe jos?
- Am vrut să simt aerul curat de Baia Mare."

Catalin Cherecheș a fost arestat pe 27 aprilie, sub acuzația de luare de mită. A fost prins în flagrant delict de procurorii anticorupţie în timp ce primea 30.000 de lei de la şeful clubului local de fotbal. Cherecheş susţine însă că a fost vorba despre un împrumut care i-a fost returnat. În timp ce era în arest preventiv, el a fost reales în funcția de primar la scrutinul din iunie, cu peste 70% din voturile exprimate. La scurt timp după ce a depus jurământul, a fost suspendat din funcție.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri