Lucrări pe DN76 | Pomi tăiaţi în faţa caselor şi podeţe demolate. Constructorul spune că respectă proiectul

Data publicării:
Dn76 Rieni

Noi nemulţumiri în rândul localnicilor de pe Drumul Naţional 76, aflat în reabilitare de aproape un deceniu. Localnicii unei comune de pe traseu spun că accesul în curţi se face cu greutate şi că muncitorii au tăiat arborii şi pomii fructiferi din faţa caselor. În replică, constructorul spune că terenurile au fost expropriate şi că respectă întocmai proiectul.

"- Mi-au rupt 16 pruni, 16 pruni, nu mi-a plătit nimeni niciun leu. Dincolo, la intrarea cealaltă la fel, mi-au rupt conducta de apă.
- Unde aveaţi prunii?
- De aici, până în capăt acolo", spune, supărat, un localnic din Sudrigiu.

Oamenii din comună nu se bucură că lucrările la DN76 au fost reluate. Ei se plâng că le-au fost tăiaţi arborii din faţa caselor şi că podeţele de acces au fost demolate. Din această cauză, accesul în curţi se face cu dificultate.

"Cinci milioane (n.r. lei vechi) ca să-mi fac intrare, că nu puteam intra în curte şi acum au venit şi au săpat din nou. Am dat numai 180 de lei pe piatra asta, au venit şi mi-au luat-o şi pe asta", spune un localnic.

"- Aici au fost poduri. (...) Un pod mare, unul mic. Am şi dincolo intrare, nu mă pot băga să-mi pun lemnele pe iarnă.
- Şi podurile le-au stricat...
- Le-au luat cu excavatorul şi nu a mai interesat pe nimeni", spune o femeie din sat.

Primarul comunei Rieni, Ioan Gheorghe Bota, înţelege nemulţumirile sătenilor, pe care îi îndeamnă totuşi să aibă răbdare până la finalizarea lucrărilor.

"Acuma, ştiţi cum e? Trebuie să meargă pe undeva şi muncitorul cu utilajele. Trebuie să ne sacrificăm şi noi, şi cetăţenii, administraţie şi să-l terminăm odată."

Constructorul spaniol AZVI se apără şi spune că totul se face conform proiectului. În plus, oamenilor li se vor amenaja, la cerere, şi căi de acces în curţile proprii.

În urmă cu doi ani, lucrările de reabilitare a drumului naţional 76 au creat probleme mari în comuna Rieni. Constructorul a lăsat atunci rigolele neacoperite, iar localnicii au fost nevoiţi să folosească scări pentru a intra în curţi sau pentru a trece pe cealaltă parte a drumului.

DN76 Oradea-Deva este reabilitat printr-un proiect european în valoare de un miliard de lei.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...