MARAMUREŞ. Apa sărată de la Ocna Şugatag, magnet pentru turiști

Data actualizării: Data publicării:
apa Ocna

Turismul de tratament din țară crește spectaculos de la un an la altul. Apa sărată și proprietățile ei curative fac ca zeci de mii de turiști să aleagă relaxarea la pachet cu sănătatea. O puternică dezvoltare în ultimii ani în acest sens a cunoscut și Ocna Șugatag. Localitatea din Maramureș a devenit, de 4 luni, stațiune balneoclimatică. Nu mai puțin de 30 de mii de turiști au ajuns acolo anul trecut, cu 20% mai mulți decât în 2015.

"De ce să nu vină în Ocna Sugatag?! Păi, absolut totul este într-o dezvoltare extraordinară", susţine Mihai Ivaszuk, primarul din Ocna Șugatag.

Astăzi în localitate sunt 36 de pensiuni clasificate, 5 hoteluri și 2 hosteluri la care se adaugă alte 9 pensiuni ridicate în satele aparținătoare.

"Dacă la început a fost o invidie între cei care deschid pensiuni, acum este impulsionată toată lumea - haideți să deschideți, fiecare casă să fie pensiune. Cele mai multe pensiuni din Ocna Șugatag sunt făcute pe fonduri europene. Au accesat fonduri, au obținut", spune primarul.

Pe lângă peisajul rustic, tradițiile și bucatele puse pe mese de gazde, apa sărată rămâne principalul atu al stațiunii. Rezultată din fostele mine din zonă, apa de aici are cea mai mare concentrație de sare din România, de 36,6%.

"Turiștii aleg Ocna Sugatag datorită apei sărate, care este o apă terapeutică, foarte bună pentru afecțiuni reumatismale și pentru probleme neurologice", explică Ileana Miller, administratorul unei pensiuni din Ocna Șugatag.

Domenico Nuoto este italian și a urmat un tratament cu apa sărată din Ocna Șugatag la recomandarea medicului: "Timp de 3 luni am umblat cu cârje și, la recomandarea medicului de la Cluj Napoca, am venit aici, la apă sărată. După 2 săptămâni nu am mai avut nevoie de cârje."

Primăria Ocna Șugatag a depus de curând documentația pentru un proiect cu fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru asfaltarea drumurilor din stațiune, modernizarea iluminatului public, amenajarea unui teatru de vară, a trei parcuri de joacă, dar și a unei piste pentru biciclete.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri