Sari la conținut

MARAMUREŞ. Jaf de 60 de mii de euro la o casă de schimb din Borşa

Ore la rând poliţiştii au căutat probe, au luat amprente şi au audiat oamenii din zonă pentru a ajunge cât mai repede la făptaşi. Anchetatorii analizează acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în interiorul casei de schimb.

Tot noaptea trecută, în Borşa a mai fost furată o maşină, iar anchetatorii cred că există o legătură între furt şi jaful de la casa de schimb.

De altfel, aceste fapte nu sunt singurele din ultima perioadă în localitate. În 14 februarie doi indivizi mascaţi au intrat într-o benzinărie, l-au bătut pe angajat şi au luat banii din casierie după care au dispărut. Nici până la această oră poliţiştii nu au reuşit să-i descopere pe infractori. Potrivit unor surse din poliţie, cele două jafuri ar putea avea aceiaşi autori.

editor web: Adrian Laboş