Sari la conținut

Metoda "accidentul" a făcut victime în Bihor. Poliţiştii au identificat până acum 22 de cazuri

Poliţiştii au observat că infractorii care folosesc "metoda accidentul" s-au orientat spre persoanele în vârstă, care cad uşor în plasa răufăcătorilor. Victimele sunt sunate şi "este indusă într-o stare emoţională deosebită legată de un accident al copiilor, nepoţilor. Cel care sună îţi declină o calitate de poliţist, procuror, avocat", susţine chestorul Liviu Popa, comandantul Poliţiei Bihor.

"Le transmit că victima accidentului este în stare gravă la spital şi că pentru rezolvarea situaţiei se impune ca respectiva persoană să achite o sumă de bani", spune subcomisarul Cristian Stanciu, adjunct al şefului Poliţiei Oradea.

Hoţii profită de şocul emoţional suferit de victime şi le sugerează să trimită cât de repede banii în anumite conturi. Până acum, poliţiştii bihoreni au înregistrat 22 de cazuri, în care pagubele totale depăşesc patru mii de euro.

În unele cazuri, infractorii au acţionat chiar din închisoare, unde se aflau închişi pentru diferite fapte penale. Ca să evite capcanele, anchetatorii îi sfătuiesc pe cei care sunt abordaţi în acest fel să verifice dacă rudele sunt bine şi să anunţe imediat Poliţia.

Tot pentru siguranţa orădenilor, poliţiştii vor extinde sistemul de supraveghere din oraş cu încă 50 de camere.

"Organele de poliţie pot să aibă o reacţie rapidă în sensul că dispecerii se pot sesiza din oficiu reuşind să dirijeze de urgenţă un echipaj la acel eveniment", consideră comisarul-şef Radu Şandru, adjunct al şefului Poliţiei Oradea.

În prezent, în Oradea sunt amplasate 126 de camere stradale. Poliţiştii susţin că prezenţa acestora a dus la reducerea delictelor comise în oraş.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş