Mica Unire, marcată prin defilări și hore în Oradea

Data publicării:
mica unire

Defilarea gărzii de onoare a fost și în acest an cel mai așteptat moment din cadrul ceremonialului. Doar ca să îi vadă pe militari orădenii prezenți au înfruntat temperaturi foarte scăzute.

"- De când veniți astfel de ceremonii?
- De o viață, de 52 de ani de câţi sunt în Oradea."

"Cel mai important lucru pe care îl putem spune despre 24 ianuarie este faptul că atunci s-au pus bazele a ceea ce avem noi astăzi de fapt. A fost germenele în jurul căreia s-a construit România Mare, la 1 decembrie 1918. Sigur că obligația noastră este ca în permanență, an de an, chiar dacă este destul de rece, câteodată să ne amintim de ceea ce au făcut înaintaşii noștri", este de parere istoricul Gabriel Moisa.

Manifestarea a fost urmărită de 500 de persoane. Printre ei s-au aflat și elevi de la școlile din oraș. Pentru ei acțiunea din Parcul 1 Decembrie a reprezentat o altfel de lecție de istorie.

"Am venit împreună cu colegii și cu școala să sărbătorim Mica Unire. Vom depune coroane și aștept să dansăm Hora Unirii."

"E foarte important pentru ei să învețe istoria, pentru că astăzi nimeni nu mai promovează istoria României."

Mica Unire s-a încheiat la Oradea printr-o horă în care s-au prins toți cei prezenți.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri