Sari la conținut
News Alert

Microbuz fără şofer pentru o școală întreagă în Uileacu de Beiuş, din judeţul Bihor

Entuziasmul autorităților la primirea microbuzului a fost cu atât mai mare cu atât mai mare, cu cât de ani de zile așteaptă după un astfel de mijloc de transport. Sunt 160 de copii care fac naveta la școala din centrul de comună, care până acum veneau cum puteau: o parte cu o firmă de transport plătită de primărie, alții prin mijloace proprii.

"Au venit pe jos 10-12 kilometri, iar dus-întors dublu, iar acum au posibilitatea să meargă cu un mijloc modern și confortabil", spune Dinu Tanghe, secretarul Școlii Gimnaziale nr.1 Uileacu de Beiuș.

„În primă fază sperăm să rezolve o mică parte din problemele noastre, dar pe viitor sperăm să mai achiziționăm încă unul", a precizat Mihaela Sabău, primarul comunei Uileacu de Beiuș.

„În vechiul microbuz stăteam 3-4 pe două scaune", îşi aminteşte Denisa Florea, elevă în Uileacu de Beiuş. 

Pentru că în zonă sunt foarte mulţi copii, microbuzul va fi nevoit să facă mai multe ture pentru a duce toţi elevii la şcoală.

„Să îi aducem în două ture: pe cei mari de la ora 8 și pe cei mai mici de la ora 9", precizează Emoke Balogh, directoarea Școlii Gimnaziale nr.1 Uileacu de Beiuș.

Chiar dacă microbuzul rezolvă parțial problema transportului, iar primăria nu va mai plăti 4.000 de lei lunar firmei de transport, rămâne o problemă: cine va conduce vehiculul și de unde vor veni banii.

„Vom vedea dacă o rectificare de buget pentru a aloca bani pentru șofer și pe viitor sperăm să angajăm un șofer", spune primarul comunei.

Situație care ar trebui să fie rezolvată în cel mult o lună și jumătate, altfel copiii vor fi nevoiţi să se descurce cum au făcut-o şi până acum, iar microbuzul va sta nefolosit în parcarea şcolii.

reporter: Laura Breb
operator: Constantin Gheorghiță