Sari la conținut

Miron Pompiliu, prietenul bihorean al lui Eminescu

Cel înregistrat în acte sub numele Moise Popovici, dar cunoscut în literatură ca Miron Pompiliu, s-a născut în 1847, în familia unui preot din Ştei. A studiat la Beiuş şi la Oradea, iar facultatea de Drept a făcut-o la Budapesta. Nu avea 20 de ani când a publicat mai multe poezii în revista "Familia" condusă de Iosif Vulcan. Aşa l-a cunoscut pe Mihai Eminescu.

"Între cei doi există similitudine chiar nu totală, dar apropiată. Au cultură nemțească, vorbesc amândoi literatura româneasă cu atâta plăcere", povesteşte Ioan Simedre, profesor.

"Este o personalitate având în vedere că a fost prieten foarte bun, după cum bine știm, cu Mihai Eminescu", spune Manuel Coroiu, directorul adjunct al Colegiului "Avram Iancu" din Ștei.

După colaborarea cu revista Familia, Eminescu şi Miron Pompiliu și-au continuat activitatea literară în paginile Convorbirilor Literare, ca membri ai societăţii „Junimea". Pasionat de folclor, bihoreanul a cules mai multe balade şi obiceiuri din Ţara Beiuşului. Una dintre ele a inspirat scrierea uneia dintre cele mai cunoscute poezii eminesciene.

"Este aproape sigur că o poezie de-a lui, "Bradul", a inspirat poezia "Ce te legeni" a lui Mihai Eminescu", susţine Alexandra Tule, elevă.

"Pentru oraşul Ştei e important, e patronul spiritual; pentru folclorul românesc este iarăși deosebit. Vă dați seama că vorbește Iorga despre el, Iorga, Slavici, Titu Maiorescu", spune Ioan Simedre, profesor.

Scriitor, ziarist şi poet, Miron Pompiliu a susţinut mișcarea de emancipare a românilor din Transilvania. A scris şi o pozie cu subiect patriotic şi a fost încarcerat timp de două săptămâni când s-a întors acasă, în Ştei.
A împărțit cu Eminescu pasiunea pentru literatură, dar și cea pentru o singură femeie: Veronica Micle. Chinuit de insomnii şi anxietăţi a ales să se sinucidă la Iaşi.

"Nu s-a însurat, a fost burlac, și s-a împușcat în 1898, s-a sinucis, întrucât prietena lui a fost de moravuri ușoare, doamna Ghorghiu din Ploiești", povesteşte profesorul Simedre.

Obiecte personale ale lui Miron Pompiliu, poezii ale sale, dar şi vechi fotografii ale Şteiului pot fi admirate în muzeul scriitorului amplasat în incinta Colegiului Național "Avram Iancu" din oraş.

Reporter: Ana Maria Georgescu
Operator: Tiberiu Catrișcău
Editor web: Adrian Laboş