Nemţii vor să angajeze români. Elevii şcolilor profesionale pot face practică la firme din Germania

Data publicării:
elevi la Audi3

Cu muzică populară, pâine şi sare - aşa au fost întâmpinaţi cei opt sindicalişti şi reprezentanţi ai firmelor din Stuttgart care au venit la Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuși" din Oradea. Nemţii au vrut să vadă condiţiile în care se pregătesc elevii şi să le transmită că firmele din Germania le oferă locuri de muncă.

"Există interes pentru două domenii largi: în domeniul tehnic în primul rând, ca și lucrător în domeniul industriei, și în al doilea rând asistente medicale, îngrijitor în domeniul sanitar", susţine Silhe Osthvein, reprezentanta sindicatului DGB din Germania.

Cum se lucrează în Germania au constatat 14 elevi ai colegiului orădean, pe care vizitatorii de azi i-au ajutat să urmeze anul trecut un stagiu de specializare în cadrul concernului auto Audi.

"În România nu putem face așa ceva, pentru că nu avem aparatura corespunzătoare, nici oamenii nu sunt suficient de pregătiți", consideră Cristian Vințe, absolvent al Colegiului Tehnic "Constantin Brâncuși".

Ca să poată munci în Germania, absolvenţii români trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: "Ar trebui ca elevii să învețe o limbă de circulație internațională, să existe o legătură între firme şi, bineînţeles, dezvoltarea profesională", spune Bernard Loffles, președintele sindicatului DGB, Germania.

La rândul său, Silhe Ostvein atrage atenţia că "trebuie să se pună un accent deosebit pe o muncă duală: pregătirea teoretică și mai ales pregătirea practică, în intreprindere, pentru a face performanță."

Tocmai la cea din urmă suferă şcolile profesionale din România, care nu au dotările necesare pentru pregătirea practică a adolescenţilor.

"România ar trebui să adopte stilul german, stilul în care germanii pregătesc elevii pentru practică și ne-ar trebui o tehnologie mai avansată", consideră Bogdan Fodor, absolvent al Colegiului Tehnic "Constantin Brâncuși".

"- Se poate suplini lipsa de dotări a școlilor românești?
- Da, poate fi suplinită prin participarea elevilor la stagii în firme", a răspuns Daniela Vâlceanu, directoarea Colegiului Tehnic "Constantin Brâncuși".

Tot cu ocazia vizitei în România, reprezentanţii unuia dintre cele mai mari sindicate din Germania vor semna un protocol de colaborare cu Blocul Naţional Sindical.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri