Noaptea cercetătorilor, în Oradea

Data publicării:
cercetatori 290914

Atracţia Nopţii Cercetătorilor, organizată la Oradea a fost acest robot în minatură care i-a atras pe cei mici ca un magnet. Maşinăria a fost realizată de 15 elevi ai liceul Ady Endre din oraş.

"Am făcut un robot de reflex: cine apasă prima dată pe buton sau culoarea pe care o aprinde primeşte un punct", explică un elev.

"Anul trecut a cumpărat şcoala 4 roboţei şi atunci am început să programăm şi eu anul trecut am reuşit să învăţ programarea roboţeilor şi după aia au venit şi elevii", spune Laszlo Kotro, profesor de informatică la Liceul Ady Endre din Oradea.

"- Cât timp ţi-a luat să faci acest robot? - De la primul click, în ideea că l-am programat prima dată pe calculator, apoi l-am realizat practic - două săptămâni", susţine un elev.

O altă atracţie a serii a fost o maşină pneumatică realizată de studenţii facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică.

"Partea mecanică a fost realizată în colaborare cu unele firme, asamblarea finală şi programarea calculatorului care functionează a fost realizată de studenţi."

La eveniment şi-au prezentat invenţiile şi alţi tineri din diferite domenii.

"Noi promovăm cercetarea de la Universitatea din Oradea şi nu numai. Elevii pe care ii vedeti sunt cei care speram că vor continua şi vor face mai târziu la nivelul lor cercetare", a precizat Aurel Setel, organizator.

Aceasta a fost a doua ediţie a Nopţii Cercetătorilor organizată la Oradea.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri