Noi posibilităţi de finanţare. Programul Operaţional Regional 2014-2020 are un buget de 8 miliarde de euro

Data publicării:
proiecte europene 291015

Cetatea Oradea este unul dintre obiectivele turistice ale oraşului care au renăscut datorită fondurilor europene. Aproape 20 de milioane de euro au fost investite în fortăreaţa medievală care anul acesta a găzduit pentru prima dată zilele oraşului. Nu este singurul obiectiv reabilitat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

"POR a însemnat dezvoltare, a adus dezvoltare în oraş, cum au spus şi colegii de la ADR; este vorba despre cele 60 şi ceva de milioane de euro aduse de municipalitate prin contractele semnate", explică Marius Moş, directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea.

"Avem proiecte frumoase în ceea ce priveşte circuitul bisericilor de lemn. Dar, la fel, avem proiecte şi aici în Oradea foarte frumoase, semnificative: acel proiect pe 5.2, Nymphaea, care se va finaliza", a exemplificat Sanda Cătană, director implementare POR, ADR Nord-Vest.

Cu două luni înainte de încheierea exerciţiului financiar, regiunea de nord-vest a României a reuşit să atingă un grad de absorbţie de 70% prin programul operaţional regional. 513 proiecte au fost finalizate din totalul de peste 600. Prin POR 2014-2020 bugetul pus la dispoziţia firmelor şi instituţiilor publice este aproape dublu faţă de exerciţiul anterior, depăşind 8 miliarde de euro. Există 12 axe de finanţare, faţă de 6 până acum, şi câteva obiective specifice noi.

"Avem acele spitale regionale, care vor fi finanţate prin POR, Cluj, Iaşi şi Craiova. De asemenea, pe turism avem puţin diversificat. Ne axăm atât pe patrimoniu, cât şi pe dezvoltarea locală, creşterea gradului de ocupare în staţiunile turistice", spune Ştefan Oacheşu, consilier în cadrul Autorităţii de Managment POR.

Obiectivul declarat al autorităţilor statului este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor şi a vitezei de reacţie în relaţia cu beneficiarii.

Carmen Necşescu, consilier în cadrul Autorităţii de Managment POR: "Încercăm să fim mai rapizi vizavi de procesul de evaluare, selecţie şi contractare.Perioada aceasta să se scurteze, de la data depunerii cererii de finanţare, până când semnăm contractul. E adevărat că autorităţile publice locale au proiecte mari."

Toate proiectele finanţate prin programul operaţional regional 2007-2013 care nu se vor finaliza înainte de 1 ianuarie 2016 vor trebui duse la final din fondurile proprii ale beneficiarilor.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri