Noua față a Pasajului Vulturul Negru. Lucrările de restaurare vor fi finalizate în luna iunie a acestui an

Data publicării:
pasaj

Prima porţiune, cea dinspre Piaţa Unirii, a pereților şi tavanului din Pasajul Vulturul Negru poate fi admirată de vinerea trecută, după înlăturarea schelelor. Trecătorii au fost încântaţi de felul în care au fost făcute lucrările de restaurare.

"Foarte frumos, frumos, ar trebui să facă cât mai mult așa."

"Foarte ok, arată foarte bine, inclusiv Piața."

Decoraţiunile de la intrarea în Pasajul Vulturul Negru au fost refăcute după modelul original scos la iveală de sub straturile succesive de tencuială.

"Am decis ca să le recuperăm în întregime. Parte din ele vor fi refăcute, iar parte din ele vor fi restaurate. E un proiect în valoare de 850.000 de euro", susţine Mircea Mălan, viceprimar al municipiului Oradea.

"Lucrările de restaurare a pereților și a cupolei din Pasajul Vulturul Negru vor continua până în vara acestui an, mai precis până la finalul lunii iunie, atunci când proiectul are termen de finalizare, iar în paralel vor continua lucrările la pavajul din pasaj", a relatat Romana Fărcaș, reporter Digi24 Oradea.

Cei mai afectaţi de lucrări sunt proprietarii cluburilor şi barurilor din pasaj.

"Cu siguranță ne-a afectat business-ul, de abia așteptăm să se încheie lucrările pentru a putea pune terasa", spune Cătălin Encioc, barman.

"Suntem pozitivi și așteptăm lucrarea și cu siguranță lucrurile vor merge mai bine", susţine Marius Dungan, administratorul unui local.

Proiectul de refacere a Pasajului Vulturul Negru vizează refacerea pereţilor, a tâmplăriei şi a şarpantei. Lucrările au început în luna septembrie a anului trecut.

Reporter: Romana Fărcaș
Operatori: Florin Lucuța, Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri